

La 7 martie 2025, Judecătoria Hîncești (sediul Ialoveni) a pronunțat sentința de condamnare a trei inculpați cu vârsta cuprinsă între 21 și 29 ani pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 206 alin. (3) lit. b1), art. 171 alin. (2) lit. a), d) și g), art. 2081, art. 165 alin. (2) lit. d) și art. 177 alin. (1) și (3) din Codul penal.
Cauza penală a fost investigată de Procuratura raionului Hîncești, care a stabilit că în perioada lunii februarie 2024, la domiciliului unuia dintre inculpați au fost adăpostite două persoane de gen feminin, dintre care una fiind minoră. Inculpații abuzând de poziția de vulnerabilitate a victimelor, exprimată prin situația precară din punct de vedere al supraviețuirii sociale a acestora, le-au recrutat în scopul exploatării sexuale necomerciale, exploatării în condiții similare sclaviei și în alte scopuri josnice, acțiunile fiind însoțite de violență fizică şi psihică, de abuz şi violență sexuală, iar în privința victimelor inculpații au comis în repetate rânduri acțiuni de viol din motive sadice. Faptele ilicite comise de către inculpați în privința victimelor au fost filmate de către ei și distribuite pe aplicațiile „Messenger”, „Tik Tok”, „Instagram”, „Viber”.
Dosarul penal a fost examinat de către instanța de judecată, în complet de judecată, în perioada 03 iunie 2024 – 07 martie 2025, în cadrul procesului penal inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, cauza fiind examinată în procedură generală, iar în dezbaterile judiciare au solicitat achitarea lor.
Prin sentința Judecătoriei Hîncești (sediul Ialoveni) din 7 martie 2025, inculpații au fost recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 206 alin. (3) lit. b1), art. 171 alin. (2) lit. a), d) și g), art. 2081, art. 165 alin. (2) lit. d) și art. 177 alin. (1) și (3) din Codul penal și aplicată pedeapsa penală de 25 ani închisoare în penitenciar de tip închis în privința a doi inculpați și de 20 ani închisoare în penitenciar de tip închis în privința celui de al treilea inculpat.
Sentința este cu drept de apel, la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Hîncești (sediul Ialoveni).
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.