Lyndon Johnson
Angajații Judecătoriei Hîncești, au participat vineri, 11 octombrie 2024, la atelierul de lucru „Cucerirea Everestului” organizat grație Proiectului USAID „Instanțe Judecătorești Model” și a trainerului de la „Ascendis”, România, Cătălin Văduva.
Scopul team-building a fost consolidarea colectivului judecătoriei pentru munca în echipă întru realizarea obiectivului comun: Performanța instanței de judecată.
Activitatea organizată a constat în antrenarea angajaților, grupați în echipe, la un exercițiu practic de planificare strategică, procurare a resurselor, conlucrare, de analiză a informațiilor și capacitatea de a depăși obstacolele, care aveau ca misiune „Cucerirea Muntelui Everest”, pornind de la Baza de Campare. Exercițiul a fost unul interactiv și a provocat echipele la colaborare, încredere și sprijin reciproc.
Participarea membrilor colectivului Judecătoriei Hîncești la atelier, a relevat fiabilitatea muncii în echipă - lucru esențial pentru succes și cheia marilor realizări pentru instanță. Munca în echipă presupune aportul fiecărui angajat la activitatea zilnică a instanței de judecată prin generarea de idei, viziuni, resurse și energie pentru creșterea la maxim a calității serviciilor oferite și a potențialului instituției.
Echipa Judecătoriei Hîncești, aduce sincere mulțumiri organizatorilor și se angajează ferm de a aplica în programul său de activitate cunoștințele acumulate în cadrul atelierului, unde s-a adeverit faptul că:
Lucrurile frumoase se fac doar în ECHIPĂ!