ANUNŢ cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice:
Cerinţele de bază pentru candidaţi:
- deţine cetăţenia Republicii Moldova;
- posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
- în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Sarcinile de bază ale funcţiei publice de asistent judiciar:
- Pregătirea actelor normative şi informaţiei necesare judecătorului pentru examinarea cauzelor civile/penale/contravenţionale;
- Verificarea actelor prezentate şi anexate la dosar de către participanţii la proces;
- Elaborarea proiectelor de acte procesuale;
-Asigurarea depersonalizării hotărîrilor judecătorești și publicarea lor pe pagina web a instanței judecătoreşti.
Cerinţele specifice pentru ocuparea funcţiei publice de asistent judiciar:
- Studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- Abilităţi de utilizare a computerului;
- 1 an de experienţă profesională în domeniu.
Bibliografia concursului pentru funcția asistent judiciar:
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova;
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova;
- Codul contravențional al Republicii Moldova;
- Codul de executare al Republicii Moldova;
- Codul familiei al Republicii Moldova;
- Codul penal al Republicii Moldova;
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25 din 22.08.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Legea nr. 514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească;
- Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti;
- Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Legea nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare;
- Legea nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie;
- Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea nr. 325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrității instituţionale;
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
- Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 - XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică și statutul funcţionarului public”.
- Instrucţiunea cu privire la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în judecătorii şi curţile de apel, aprobată prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din 04 februrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al R.M. nr. 127-133 din 23.05.2014;
- Regulamentul privind modul de distribuire aleatorie a dosarelor pentru exainare în instanţele judecătoreşti, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistrturii nr. 110/5 din 5 februarie 2013;
- Regulamentul privind înregistrarea audio digitală a şedinţelor de judecată, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistrturii nr. 338/13 din 12 aprilie 2013;
- Regulamentul privind modul de publicare a hotărîrilor judecătoreşti pe portalul unic al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistrturii nr. 432/19 din 21 iunie 2016.
Sarcinile de bază ale funcţiei publice de grefier:
- Realizarea acţiunilor procedurale necesare pregătirii cauzei spre judecare;
- Asigurarea suportului organizaţional şi tehnic pentru buna desfăşurare a procesului de judecată;
- Realizarea acţiunilor procedurale după finalizarea şedinţei de judecată.
Cerinţele specifice pentru ocuparea funcţiei publice de grefier:
- Studii superioare juridice;
- Abilităţi de utilizare a computerului.
Bibliografia concursului pentru funcția de grefier:
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova;
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova;
- Codul contravențional al Republicii Moldova;
- Codul de executare al Republicii Moldova;
- Codul familiei al Republicii Moldova;
- Codul penal al Republicii Moldova;
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25 din 22.08.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Legea nr. 514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească;
- Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti;
- Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Legea nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare;
- Legea nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie;
- Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea nr. 325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrității instituţionale;
- Legea nr. 59 din 15.03.2007 privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor din cadrul instanţe judecătoreşti;
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
- Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 - XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică și statutul funcţionarului public”.
- Instrucţiunea cu privire la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în judecătorii şi curţile de apel, aprobată prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din 04 februrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al R.M. nr. 127-133 din 23.05.2014;
- Regulamentul privind modul de distribuire aleatorie a dosarelor pentru examinare în instanţele judecătoreşti, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistrturii nr. 110/5 din 5 februarie 2013;
- Regulamentul privind înregistrarea audio digitală a şedinţelor de judecată, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistrturii nr. 338/13 din 12 aprilie 2013.
Sarcinile de bază ale funcţiei publice de specialist principal serviciul generalizare, sistematizare, monitorizare a practicii judiciare si relatii cu publicul:
- Analizarea şi generalizarea practicii judiciare cu elaborarea propunerilor;
- Examinarea petiţiilor /cererilor privind accesul la informaţie;
- Asigurarea plasării informaţiilor pe pagina web a instanţei;
- Elaborarea notelor explicative privind activitatea instanţei de judecată.
Cerinţele specifice pentru ocuparea funcţiei publice de specialist principal serviciul generalizare, sistematizare, monitorizare a practicii judiciare si relatii cu publicul:
- Studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- Abilităţi de utilizare a computerului;
- 1 an de experienţă profesională în domeniu.
Bibliografia concursului pentru funcția de specialist principal serviciul generalizare, sistematizare, monitorizare a practicii judiciare si relatii cu publicul:
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova;
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova;
- Codul contravențional al Republicii Moldova;
- Codul de executare al Republicii Moldova;
- Codul familiei al Republicii Moldova;
- Codul penal al Republicii Moldova;
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25 din 22.08.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Legea nr. 514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească;
- Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti;
- Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Legea nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare;
- Legea nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie;
- Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea nr. 325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrității instituţionale;
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
- Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 - XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică și statutul funcţionarului public”.
- Instrucţiunea cu privire la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în judecătorii şi curţile de apel, aprobată prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din 04 februrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al R.M. nr. 127-133 din 23.05.2014;
- Regulamentul privind modul de publicare a hotărîrilor judecătoreşti pe portalul unic al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistrturii nr. 432/19 din 21 iunie 2016.
Sarcinile de bază ale funcţiei publice de specialist superior serviciul generalizare, sistematizare, monitorizare a practicii judiciare si relatii cu publicul:

Sarcinile de bază ale funcţiei publice de specialist principal serviciul evidență și documentare procesaulă a cauzelor penale şi contravenţionale:
- Ţinerea evidenţei şi documentarea procesuală pe dosarele penale şi contravenţionale;
- Primirea şi înregistrarea electronică a cauzelor penale şi contravenţionale în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor;
- Primirea şi înregistrarea manuală a cauzelor în registru şi fişa de evidenţă;
- Întomirea rapoartelor trimestriale, semestriale şi anuale cu privire la statistica judiciară;
- Întocmirea notelor informative şi răspunsurilor la interpelările primite spre executare;
- Asigurarea transmiterii dosarelor şi materialelor în arhiva instanţei.
Cerinţele specifice pentru ocuparea funcţiei publice de specialist principal serviciul evidență și documentare procesaulă a cauzelor penale şi contravenţionale:
- Studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- Abilităţi de utilizare a computerului;
- 1 an de experienţă profesională în domeniu.
Bibliografia concursului pentru funcția de specialist principal serviciul evidență și documentare procesaulă a cauzelor penale şi contravenţionale:
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova;
- Codul contravențional al Republicii Moldova;
- Codul penal al Republicii Moldova;
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25 din 22.08.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Legea nr. 514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească;
- Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti;
- Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Legea nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare;
- Legea nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie;
- Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea nr. 325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrității instituţionale;
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
- Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 - XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică și statutul funcţionarului public”.
- Instrucţiunea cu privire la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în judecătorii şi curţile de apel, aprobată prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din 04 februrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al R.M. nr. 127-133 din 23.05.2014.
Sarcinile de bază ale funcţiei publice de specialist superior serviciul penal şi contravenţional, secţia evidenţă şi documentare procesuală:
- Ţinerea evidenţei şi documentarea procesuală pe dosarele penale şi contravenţionale;
- Primirea şi înregistrarea electronică a cauzelor penale şi contravenţionale în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor;
- Primirea şi înregistrarea manuală a cauzelor în registru şi fişa de evidenţă;
- Întomirea rapoartelor trimestriale, semestriale şi anuale cu privire la statistica judiciară;
- Întocmirea notelor informative şi răspunsurilor la interpelările primite spre executare;
- Asigurarea transmiterii dosarelor şi materialelor în arhiva instanţei.
Cerinţele specifice pentru ocuparea funcţiei publice de specialist superior serviciul penal şi contravenţional, secţia evidenţă şi documentare procesuală:
- Studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- Abilităţi de utilizare a computerului;
- 6 luni de experienţă profesională în domeniu.
Bibliografia concursului pentru funcția de specialist superior serviciul penal şi contravenţional, secţia evidenţă şi documentare procesuală:
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova;
- Codul contravențional al Republicii Moldova;
- Codul penal al Republicii Moldova;
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25 din 22.08.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Legea nr. 514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească;
- Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti;
- Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Legea nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare;
- Legea nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie;
- Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea nr. 325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrității instituţionale;
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
- Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 - XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică și statutul funcţionarului public”.
- Instrucţiunea cu privire la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în judecătorii şi curţile de apel, aprobată prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din 04 februrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al R.M. nr. 127-133 din 23.05.2014.
Sarcinile de bază ale funcţiei publice de șef serviciu, serviciul interpreți și traducători:
- Coordonarea activităţii serviciului;
- Coordonarea procesului de optimizare a circuitului documentelor necesare de traducere şi de control al executării acestora;
- Asigurarea interpretării la cererea participanţilor la proces în şedinţele de judecată.
Cerinţele specifice pentru ocuparea funcţiei publice de șef serviciu, serviciul interpreți și traducători:
- Studii superioare;
- Posedă autorizaţie pentru activitatea de interpret și/sau traducător
- Posedă diplomă de licenţă sau de masterat ori un act echivalent din care rezultă specializarea în limba rusă sau posedă diplomă de licenţă sau de masterat ori un act echivalent în drept din care rezultă abilități de predare în limba rusă;
- Abilităţi de utilizare a computerului;
- 1 an de experienţă profesională în domeniu.
Bibliografia concursului pentru funcția de șef serviciu și specialist principal, serviciul interpreți și traducători:
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova;
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova;
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25 din 22.08.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Legea nr. 514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească;
- Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti;
- Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Legea nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare;
- Legea nr.264 din 11.12.2008 cu privire la statutul, autorizarea şi organizarea activității de interpret şi traducător în sectorul justiției;
- Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea nr. 325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrității instituţionale;
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
- Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 - XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică și statutul funcţionarului public”.
- Instrucţiunea cu privire la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în judecătorii şi curţile de apel, aprobată prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din 04 februrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al R.M. nr. 127-133 din 23.05.2014.
Sarcinile de bază ale funcţiei publice de specialist principal serviciul resurse umane:
- Asigurarea procesului de implementare şi promovare a politicii şi procedurilor de personal în domeniul recrutării, selectării şi integrării profesionale a personalului din cadrul instanţei judecătoreşti;
- Coordonarea, organizarea şi monitorizarea procesului de evaluare a pefromanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici din cadrul instanţei judecătoreşti;
- Asigurarea procesului de desfăşurare a procedurii disciplinare pentru colaboratorii din cadrul secretariatului instanţei judecătoreşti;
- Efectuarea procedurilor administrative de personal;
- Actualizarea Sistemului Informaţional Automat „Registrul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici”;
- Examinarea cererilor/petiţiilor care abordează subiecte din domeniul său de competenţă.
Cerinţele specifice pentru ocuparea funcţiei publice de specialist principal serviciul resurse umane:
- Studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- Abilităţi de utilizare a computerului;
- 1 an de experienţă profesională în domeniu.
Bibliografia concursului pentru funcția de specialist principal serviciul resurse umane:
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul civil al Republicii Moldova;
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25 din 22.08.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Legea nr. 514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească;
- Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti;
- Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Legea nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare;
- Legea nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie;
- Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea nr. 325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrității instituţionale;
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
- Legea nr. 328 din 23.12.2013 privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor;
- Legea nr. 48 din 22.03.2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici;
- Legea nr. 355 din 23.12.2005 cu privire la sistemul de salarizare din sectorul bugetar;
- Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 - XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică și statutul funcţionarului public”;
- Hotărîrea Guvernului nr. 331 din 28.05.2012 privind salarizarea funcţionarilor publici.
- Hotărîrea Guvernului nr. 710 din 26.09.2012 privind salarizarea personalului care efectuiază deservirea tehnică şi asigură funcţionarea instanţelor judecătoreşti, a procuraturii şi a autorităţilor publice centrale şi locale;
- Hotărîrea Guvernului nr. 381 din 13.04.2006 cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare.
Actele ce urmează a fi prezentate:
a) formularul de participare din anexa la Regulamentul cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009, completat;
b) copia buletinului de identitate;
c) copiile diplomelor de studii împreună cu suplimentul şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
d) copia carnetului de muncă;
e) cazierul judiciar;
i) certificatul medical.
Dosarele de concurs se depun prin poștă, e-mail la adresa: jhn@justice.md sau personal, la Judecătoria Hînceşti, cu sediul în or. Hînceşti, str. Chişinăului 7, biroul 16, pînă la data de 01 octombrie 2018 inclusiv, ora 17:00.
Informaţia privind condiţiile de desfăşurare a concursului o găsiţi pe PORTALUL INSTANŢELOR NAŢIONALE DE JUDECATĂ http://instante.justice.md/cms/, pe pagina web cariere.gov.md şi pe panoul informaţional amplasat în holul Judecătoriei Hînceşti.
Pentru informaţii suplimentare solicitanţii se vor adresa la Judecătoria Hînceşti, tel. de contact: /269/2-32-72, 2-35-48, 2-36-01.